Albastru si regrete

Ti-am aruncat privirea-n mijlocul marii,

Iar pe albastrul etern, genele tale, par somnoroase sirene.

Nu ne mai leaga nimic.

Noi n-am avut decat o clipa.

Nu ore, zile, vieti,  ci doar o clipa.

Ni s-au catapultat cuvintele-n vazduh, pe urmele pescarusilor.

Nu ne mai leaga nimic si astazi,

zambetele noastre stau la macerat pe asfalt.

Nu ne mai leaga nimic.

Iar tacerile noastre, ce odinioara infiorau pietrele, vor disparea pentru vesnicie.

Vraja

Zile si nopti de rataciri oarbe.

Cautari.

Da-mi Doamne pamant!

Un ochi de pamant proaspat,  cald, insalubru,

in care sa-mi ingrop fantasma cu o mie de ochi.

Sa-i pun la temelie “strange-ma-n brate”-ul, si sarutarile flamanzi,

urechile mici, bratele si spatele de martipan;

si buzele!

Satanice buze!

duhnind a eternitate, piatra si ploaie.

Si parca toate orizonturile-mi par mici pentru cat de urias a crescut in mine,

cantecul meu trist.

Albastru cobalt

Albastru cobalt, transparent, de neatins.

Asa-mi apare amorul cand iti cer sa ma saruti de noapte buna.

In scobitura fruntii tale, stropii de transpiratie,

Se-nfrupta, hulpav, cu portii dulci de aura ;

Cand zambesti, toata lumina posibila,

Pare atunci simpla, efemera, banala.

Caci lucrurile cu tine, Younes, sunt simple.

Amorul tau e complicat.

Ca un albastru cobalt, transparent, de neatins.