joi, mai 29, 2014

Din prea multa iubire II



Astept in rand la aceeasi coada
la care bolnavii de tuberculoza
asteapta sa li se imprime in piele
taieturi din ziar cu maica domnului.
Toata aceasta iubire
nu face decat sa ma intareasca
in fata mortii
cu care m-as juca de-a Baba Oarba
atunci cand Dumnezeu refuza
sa-si plateasca factura la lumina.

Toata aceasta iubire
nu face decat sa-mi traga sufletul
prin urechile acului
cu care ai semnat actele de divort.

miercuri, mai 28, 2014

Cu dumnezeu la tribunal

Poate ca dumnezeu ar trebui
sa interzica mamele,
sa le infiereze de la nastere  
pe fiecare
cu semnul unei inimi rosii
la vedere.
Sa fie blamate in pietele publice.
Amantii sa-si poata amesteca trupurile
la adapost
de muzica mainilor ce framanta o paine,
a buzelor ce vindeca orice rana,
a ochilor ce aduc vise.

marți, mai 27, 2014

Ne-poemul



Daca as putea sa te inlocuiesc
pentru cateva secunde
as adormi in locul tau,
in partea dreapta a patului
o cruce dintr-un lemn dulce, 
argintat.
Sa murdaresc cu degetele-mi fierbinti
in loc de INRI 
asta e crucea pe care Ovidiu
si-o va purta pana la sfarsitul lumii.
Locul tau nu poate fi luat
decat de un obiect de cult
mut
aidoma unui gand cu fluture  
ce saruta un elefant.

luni, mai 26, 2014

Misiunea cerbului tatuat



In fiecare noapte
capul de cerb
se debaraseaza de mine
coborand plin de tact
in dreptul
gleznelor
acolo  de unde lumea pare
o capela sixtina in care noi ne sarutam
atat de nesatui unul de lumina celalalt
iar trupurile ni le oferim
printr-un contract de vanzare-cumparare
legalizat de Dumnezeu insusi.

joi, mai 22, 2014

Tratat de singuratate



Ma simt atat de singur
aidoma unui gand cu cerb
agatat intr-un vazduh pustiu.

Fa-mi, te rog, o icoana
in mijlocul oceanelor
sa-mi pot reaminti gustul uterului mamei mele
si-n care sa pot adormi
ca un caine satul
la sanul Maicii Domnului.

Fa-mi, te rog, o icoana
si-acopera-mi ochii cu prima zapada
plansa
de gura unui pustnic.